EVOLUTIA BIJUTERIILOR IN ISTORIA OMENIRI
ISTORIA BIJUTERIILOR
Existenta primelor bijuterii
in lume ridica problema valoarii magice a acestora, inainte ca ele sa
devina obiecte ornamentale. Pornind de la ideea ca fiecare rasa umana in parte
are propriile caracteristici, viziunile asupra acestei probleme sunt si ele
diferite. Se presupune ca ornamentele din os, dintii de animale sau cochiliile
si scoicile purtate de oamenii primitivi, aveau initial o motivatie estetica,
ulterior atribuindu-li-se o valoare magica. Acest punct de vedere a fost
vehiculat pana in zilele noastre, insa intr-o forma atenuata. Bazandu-ne pe
valoarea mistica conferita bijuteriilor si a semnificatiilor pastrate de-a
lungul timpului, putem deduce ca acestea nu au fost purtate decat ca talismane
la inceputurile existentei lor.
Din
vremuri imemoriale, fiinţele umane s-au folosit de bijuterii pentru a-şi
consolida poziţia lor sau de frumusetea lor. Cele mai vechi bijuterii ştim a
fost construita din lemn, os, cochilii de animale marine mici şi pietre.
Încetul cu încetul, ca o tehnologie nouă a fost elaborat în vârstă de metal,
aceste elemente au început să fie înlocuită de o mai mare varietate de metale
omul a învăţat să folosească, până la producţia de alimente a făcut-o pentru a
produce instrumente esenţiale, la care omul de timp a început să folosesc
materiale mai avansate. Mai târziu, metale fine, cum ar fi argint şi aur au
fost descoperite şi pentru că aceste metale sunt uşor de a lucra cu ele, din cauza
plasticitatea lor, au început să fie folosite pentru a face bijuterii.
Pentru a intelege mai bine
psihologia mistica a popoarelor, ne vom opri asupra unei civilizatii stabile,
evoluate. Egiptenii, detinatorii artei scrisului, au transmis informatii
referitoare si la acest aspect prin intermediul hieroglifelor lasate. In urma
descifrarii acestora aflam ca ei au creat o bijuterie, care a ramas proprie lor
timp indelungat si care avea o semnificatie simbolica: de ‘baraka’, adica
intelepciune spirituala si binecuvantare a zeilor. Aceste bijuterii au fost:
scarabeii (mai exact pietre gravate care infatiseaza insecta cu acelasi
nume). Muzeul Louvre pastreaza si astazi scarabei gravati in sarcovagele
regilor egipteni din dinastia a IV-a, contemporani ai piramidelor, cu o
vechime, asadar, de mai bine de 5000 de ani. Aceste piese marcau insemne ale
puterii regale. Doctrinele ezoterice au transformat scarabeul intr-un simbol al
eternitatii, al macrocosmosului, al Demiurgului, intrucat egipenii erau
convinsi ca scarabeii sunt inruditi cu El, si ca astfel sunt inzestrati cu o
existenta eterna asemanatoare pasarii Phoenix a grecilor.
In Indii, bijuteriile posedau virtuti
talismanice impotriva spiritelor rele sau a influentelor malefice ale
anumitor astre. Gem-urile
exercitau o actiune favorabila asupra celui care le purta. Astfel,
diamantul era un antidot impotriva ciumei iar emeraldul impotriva
veninului serpilor; topazul invingea icterul prin homeopatie- iar cornalina –
piatra sangelui- era indicata in cazul hemoragiilor. Tifachi, un scriitor arab,
consemneaza cateva dintre virtutile cristalelor: turcoazul actioneaza impotriva
durerilor de dinti, iar rubinul pentru a intari inima, in timp ce emeraldul
este folosit pentru alungarea demonilor. Intreaga lume mediteraneana antica s-a
impartit intre astfel de credinte. Roma a dedicat emeraldul zeului Mercur,
atribuindu-i valori singulare: daca era purtat pe deget se credea ca va intari
privirea si ca va invinge apoplexia ; se presupunea de asemnea ca ar
diminua durerile nasterii. La evrei, pieptul marelui preot era gravat cu 12
pietre pretioase diferite pentru a aminti de cele 12 triburi ale Israelului, in
timp ce romanii au inclus aceste pietre intr-un nomenclator esoteric,
asociindu-le cu cele 12 semne ale Zodiacului si cele 12 luni ale anului.
Femeile romane purtau
bijuterii analoage (pecetea/matrita fabricata dupa procedee asemanatoare),
adesea incrustate cu pietre pretioase prelucrate. Acestea erau reprezentate de
un colier format din trei mici cercuri/pecete suspendate pe un lant, cioplite
in forma de luna. Urmatoarele bijuterii importante au fost inelele de aur,
rezervate cavalerilor. Atat bijuteriile analoage, cat si inelele de aur,
simboluri ale unor clase sociale distincte, au disparut treptat, din cauza
faptului ca metalul pretios din care erau confectionate a devenit din ce in ce
mai rar decat era in secolul al IV-lea i.Hr.
De-a lungul istoriei, insa, se
poate observa ca, odata cu disparitia unei traditii distincte a unei caste, se
succede imediat o alta ierarhie, care, la randul ei, poseda
embleme/semnificatii si marci onorifice.
In final putem afirma ca toate
bijuteriile au putut deveni embleme ale onoarei, intrucat mana care le-a
oferit era de vita regala. Totusi aceste diferente intre semnificatiile
bijuteriilor, ale utilizailor sau ale potrivirilor se sterg odata cu trecerea
timpului si a progresului industrial in fiecare civilizatie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu